Banc cu copii la gradinita

Banc cu copii la gradinita, bancuri cu copii 2022, Banc cu copii, copii la gradinita, bancuri cu copii, bancuri copii 2022,

Banc cu copii la gradinita 2022

Bancul zilei de astazi este un banc cu copii la gradinita, unul dintre cele mai bune bancuri cu copii 2022. Ce zici, merita un like si o distribuire?

Un copil, la grădiniță, încearcă să își încalțe cizmulițele. Pentru că nu se descurcă, a cerut ajutorul educatoarei. Cu tot trasul și împinsul, cizmulițele nu voiau nicidecum să intre. Până când a reușit totuși să îl încalțe, educatoarei i-au apărut broboane de transpirație pe frunte. De aceea, aproape că i-au dat lacrimile când copilul i-a zis:
– Doamna, dar sunt puse invels…
Într-adevăr, erau puse greșit… Nu a fost cu nimic mai ușor să îi scoată cizmulițele decât să i le pună, totuși a reușit să își păstreze calmul până când cizmulițele au fost iar încălțate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta așa cum trebuia. Însă atunci băiețelul a zis:
– Cizmulitele astea nu sunt ale mele!!!
În loc să țipe la el “De ce nu mi-ai spus?”, educatoarea și-a mușcat buza și încă o dată s-a chinuit să îl descalțe. Când s-a terminat chinul descălțatului, băiețelul i-a spus:
– Sunt cizmulițele flatelui meu. Mama mi-a zis să le încalț pe astea azi.
Acum ea nu mai știa ce să facă… Să plângă sau să râdă? A reușit totuși să strângă suficientă răbdare pentru a se lupta din nou cu cizmulițele. Când, în sfârșit, l-a încălțat, înainte de a-l trimite afară la joacă, l-a întrebat:
– Și acum, unde îți sunt mănușile? Trebuie să ți le pun în mâini ca să poți pleca afară!
– Le-am băgat in cizmulite ca să nu le pield…

Daca ti-a placut acest banc cu copii la gradinita citeste si acest Banc cu soti viitori sau propune tru unul in categoria de bancuri amuzante.

Author: Ghita

1 thought on “Banc cu copii la gradinita

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

loading...